La 15 ani de la divorțul de Adrian Mutu, Alexandra Dinu a dat lovitura. Este o actriță de succes și joacă în filmele amercane. Prima soție a fostului internațional s-a stabilit în America, unde locuiește alături de fiul ei, Mario.
„Acum stau în America. M-am mutat de trei ani. Locuiesc acolo, lucrez acolo. Îl cresc pe Mario, care acum are 16 ani. Băiatul meu e bărbat. Oamenii ne spun cel mai des că este fratele meu. Este cel mai mândru. Nu mă gândesc să mai devin mamă. Nu cred. Mi-aş dori o fetiţă, nu pot să spun că nu mi-ar plăcea, dar ar fi diferenţă mult prea mare între ei acum. O să mă mai gândesc”, a declarat Alexandra Dinu la un post de televiziune.
În luna octombrie, a fost lansat filmul “Final Score”, în care Alexandra Dinu joacă alături de Pierce Brosnan. “E un tip extraordinar, un gentleman. A fost o mare bucurie, mă uitam la el când eram mică. Personajul meu din acest film este total diferit de tot ceea ce am jucat până acum. Este atât de departe de mine! Face parte dintr-o grupare criminală, este o mercenară, intensă, crudă şi violentă. A fost necesară o pregătire fizica intensă.
Am învăţat tehnici de luptă, Krav Maga, o disciplină pusă la punct de serviciile secrete israeliene, iar instructorul cu care m-am antrenat timp de două luni a făcut parte din forţele speciale ale armatei. Am filmat o lună la Londra, iar filmările în sine au fost foarte solicitante fizic şi psihic. S-au desfăşurat în cea mai mare parte, pe timpul nopţii. Aproape toate scenele au fost de acţiune şi au necesitat concentrare maximă”, a mai spus Alexandra Dinu despre rolul ei în film.